Parohia Sfantul Ilie Grant

Sfântul Chiril, născându-se din părinţi dreptcredincioşi şi crescând întru dreapta credinţă, s-a făcut monah pe vremea marelui Constantin (306-337). După aceea, în vremea împărăţiei fiului său Constanţiu (337-361), fericitul Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului (333-350), ducându-se din viaţa aceasta la viaţa cea fără de moarte, Sfântul Chiril s-a ridicat în locul lui la scaun şi s-a arătat iscusit apărător al apostoleştilor dogme, cu râvnă biruind eresurile lui Arie, ale lui Macedonie şi ale lui Manent. Pentru aceasta era urât de arhiereii eretici, precum şi de Acachie, arhiepiscopul Cezareei Palestinei, de la care mai pe urmă a suferit şi izgonire.

Deci preasfinţitul Chiril, văzând că Acachie, mitropolitul Cezareei, este socotit eretic şi de sinodul local al Sfinţilor Părinţi din Sardica, mai înainte biruit, şi nu după canoanele bisericeşti, ci după împărăteasca stăpânire ţinea rânduiala Mitropoliei, nu voia să se supună aceluia, ci încă şi mustra răutatea lui, de vreme ce mai mult ca muncitorii, decât ca păstorii, îşi ţinea scaunul.

Despărţindu-se Sfântul Chiril de Mitropolia Cezareei, voia ca scaunul Ierusalimului să fie înaintea celui al Cezareei, ca cel dintâi, de vreme ce Biserica Ierusalimului era maică a tuturor Bisericilor. Şi, pe lângă aceasta, soborul din Sardica care a biruit pe Acachie, a dat începătoria în mâna fericitului Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului, care a fost mai înainte de Sfântul Chiril. Deci Acachie, umplându-se de mânia răutăţii, a găsit asupra lui o pricină ca aceasta: S-a întâmplat în Ierusalim un an de mare foamete, încât alerga tot poporul la preasfinţitul Chiril, fericitul arhiepiscop, cerând de la dânsul hrană, în nevoia cea de foamete ce venise asupra lor. Iar el, fiind milostiv, şi-a cheltuit toate ale sale, spre hrănirea lor. Dar, de vreme ce s-a lungit acea foamete şi nu era cu ce să hrănească pe oamenii care se topeau de foame, a început sfântul a vinde lucrurile bisericeşti, aurul, argintul şi cele mai scumpe perdele. Cu acel preţ cumpărând grâu, îl împărţea la popor. Şi s-a auzit atunci vestea că o femeie s-ar fi văzut umblând prin cetate, într-o sfinţită îmbrăcăminte bisericească, şi jucând, după obiceiul petrecerilor sale. Întrebând-o de unde a luat acea sfinţită îmbrăcăminte, ea a zis: "Am cumpărat-o din târg, de la cutare neguţător", spunând numele. Iar întrebând pe neguţător, acesta a spus: "Arhiepiscopul mi-a dat-o s-o vând".

Acele lucruri, dacă au fost adevărate ori nu, nu se pot dovedi însă acea veste a ajuns la mitropolitul Acachie. Deci acela, aflând-o ca o pricină binecuvântată, a adunat sinodul său şi pe fericitul Chiril, ca pe cel ce vinde cele sfinte spre necinstire şi batjocură, l-au judecat a fi vrednic de izgonire. Deci, cîştigând putere de la cei de acelaşi eres, a scos ereticul pe cel dreptcredincios, cel fără de canoane, pe Sfântul Chiril, arhiereul cel cu canoane, de pe scaunul lui şi cu sila l-a izgonit din hotarele Ierusalimului.

Sfântul Chiril s-a dus în Antiohia, după aceea în Tars, la fericitul Silvan, episcopul, şi petrecea la dânsul. Pe acesta, văzându-l greşind puţin în unele dogme ale credinţei, l-a îndreptat şi desăvârşit l-a povăţuit la dreapta credinţă. De acest lucru auzind Acachie, a scris lui Silvan, înştiinţîndu-l despre lepădarea lui Chiril, ca să-l izgonească de la sine sau să nu-l lase a lucra cele sfinţite. Dar Silvan nu asculta pe Acachie, pentru că îl ştia pe Sfântul Chiril bărbat dreptcredincios, sfânt şi învăţător, izgonit fără de vină, din răutate şi zavistie, şi de ale cărui învăţături toată mulţimea dreptcredincioşilor se ţinea foarte bine.

După aceea, făcându-se sinod local în Seleucia, unde se adunaseră o sută cincizeci de episcopi, Acachie susţinea să nu se înceapă sinodul, până ce mai întâi nu va fi izgonit Chiril din sinod, ca un lepădat. La aceasta neânvoindu-se mulţi episcopi, Acachie s-a despărţit de ei şi s-a dus la Constantinopol, la Eudoxie, patriarhul arian, şi la împăratul Constanţiu şi clevetea asupra episcopilor care se adunaseră în Seleucia, numind acel sinod local adunare de oameni pierzători, care nu spre folos, ci spre vătămarea bisericească s-ar fi adunat. Şi mai vârtos a pornit pe împăratul spre mânie împotriva Sfântului Chiril, zicând că un veşmânt mai scump, ţesut cu aur - pe care fericitul întru pomenire, marele Constantin, îl dăduse lui Macarie, arhiepiscopul Ierusalimului (314-333) ca să se îmbrace cu el când săvârşeşte taina Botezului -, Chiril l-a vândut în târg şi a ajuns la un om care face jocuri în privelişte. Deci împăratul, mâniindu-se, a condamnat pe Sfântul Chiril la surghiunie.

După câtăva vreme, murind împăratul Constanţiu, a luat împărăţia Iulian Paravatul (361-363), care la început s-a prefăcut dreptcredincios şi bun. Căci toate judecăţile lui Constanţiu stricându-le, eliberă de la surghiun pe toţi episcopii cei dreptcredincioşi care se izgoniseră de Constanţiu. Atunci şi Sfântul Chiril, fiind întors de la pedeapsă, iarăşi şi-a luat scaunul său. Iar după ce Iulian s-a întărit la împărăţie, s-a lepădat de Hristos şi a dăruit iudeilor mare libertate, poruncindu-le acelora ca în Ierusalim, în locul bisericii lui Solomon, să-şi zidească biserică nouă, ajutându-le cu dăjdiile poporului care se dau împăratului.

Începându-se lucrul acela de Dumnezeu urât, Sfântul Chiril ca un prooroc grăia către ai săi, că se vor împlini cu adevărat cuvintele lui Hristos, căci nu va rămâne piatră pe piatră. Ba încă se ruga Stăpânului Hristos ca să nu lase pe vrăjmaşii Săi să ducă la săvârşire lucrul început şi degrabă să le curme izvodirea lor şi să le strice sfatul. Şi a auzit Domnul rugăciunea robului Său, iar prooroceştile lui cuvinte cele grăite le-a adus la împlinire fără de zăbavă. Pentru că într-o noapte s-a făcut mare cutremur de pământ şi a surpat temelia, dar nu numai acele pietre pe care atunci iudeii le puseseră, ci şi cele mai de demult, pe care cândva Solomon le întemeiase, împreună cu cealaltă nouă zidire; şi ca pe nişte praf le-a vânturat de la locul acela, cu dumnezeiasca putere cea nevăzută.

După ce s-a făcut ziuă, mulţi s-au adunat acolo, mirându-se de minunea ce se făcuse. Apoi, gândind iudeii să se apuce de lucrul acela, deodată a căzut foc din cer şi a ars toate uneltele cele de lucru şi frică mare a cuprins pe toţi iudeii. Iar în noaptea urmă-toare semnul Sfintei Cruci s-a arătat pe hainele iudeilor, care nicidecum nu puteau să se şteargă sau să se spele. După acea minune, Sfântul Chiril, a cărui proorocie s-a împlinit, a fost izgonit iarăşi din scaun. După dânsul, precum se pare, Chiriac a ocupat scaunul sfântului, care mai înainte, în iudaism, se numea Iuda şi care a arătat cinstita Cruce Sfintei împărătese Elena; iar din Sfântul Botez s-a numit Chiriac.

Deci, după izgonirea Sfântului Chiril, puţină vreme ocupând scaunul Ierusalimului, a pătimit pentru Hristos de la Iulian călcătorul de lege, precum se scrie despre dânsul în 28 de zile ale lui octombrie. Iar după ce a pierit cel fărădelege, Sfântul Chiril iarăşi şi-a primit scaunul său. Apoi, după câtăva vreme, arienii iarăşi întărindu-se pe vremea împărăţiei lui Valens (364-378), Sfântul Chiril a fost izgonit a treia oară pentru dreapta credinţă, pentru că foarte mult se împotrivea ereticilor, biruindu-i prin dreapta credinţă. Iar după ce a pierit rău Valens împăratul cel răucredincios, iar Teodosie cel Mare a primit după dânsul împărăţia (379-395), Sfântul Chiril s-a întors la scaunul său cu cinste şi a stat pe dânsul opt ani netulburat şi, bine păstorind Biserica lui Hristos şi lăsând scrieri folositoare Bisericii, s-a odihnit întru Domnul.