miercuri, 4 martie 2015
In cautarea bujorului pierdut
Bujorul, trandafirul acesta fara spini, parfumata floare pe care la Rusalii, strabunicii si bunicii nostri o duceau cu dragoste la biserica, pe care tinerii indragostiti o culegeau din curtile lor sau ale vecinilor spre a o darui iubitelor, pe care fetele indragostite, dupa ce o primeau, o priveau si se bucurau de miresmele uneori ametitoare, pentru ca de multe ori, cand esti indragostit te ia cu ameteala de fericire, parca ai fi urcat in al noualea cer, bujorul era nelipsit din gradini si din parcuri.
Bujorul, in tufe mari, trona in mijlocul gradinilor si in fiecare an, parca stia ca in fiecare an familia se inmulteste cu alti membri, facea din ce in ce mai multe flori. Dupa sarbatoare Rusaliilor, copiii si nepotii, plecau din curtea bunicilor cu cate un buchet inmiresmat si sfintit, pentru a-l aseza in vazele de la bloc. Si in curte, tufa de bujori, inca era plina de flori cu toate ca sapte buchete mari au fost culese din ea: trei, in dimineata Duminicii de Rusalii, patru in seara zilei de marti. Pentru ca de Rusalii, in curtile batranesti, copiii si nepotii petreceau de sambata seara pana marti seara, trei zile ca si cum ar fi fost in Rai, continuand in curtea batraneasca, Sfanta Liturghie aducatoare de Har. Oameni harnici, stapanii curtilor vecine erau si rude intre ei, fie de sange, fie de duh, deseori o intreaga strada fiind plina de parinti, frati, veri, unchi, matusi, nepoti si fini de botez sau de cununie. Un mic patriarhat, unde cei mai batrani din familie, ajunsi stra sau strastrabunici, erau iubiti, respectati si consultati in orice problema a familiei. Un mic patriarhat unde invidia nu isi gasea loc de odihna pentru ca toata strada era bucuroasa mereu.
Pentru o vreme, tufe de bujori, care alta data se gaseau peste tot, se mai puteau vedea doar ici, colo, mai mult prin parcuri si foarte rar prin gradini. Ramasesera bujori razleti prin unele curti, dar tufe asa mari si frumoase, foarte, foarte rar mai intalneai.
Pe masura ce tufele mari de bujori dispareau, bucuria era inlocuita cu tristete, rabdarea cu nerabdare, iubirea cu ura, curatia cu murdarie, vorba cu si despre Dumnezeu, cu vorba desarta, harnicia cu lene, dragostea de frumos cu adorarea uratului, multumirea cu strictul necesar cu dorinta de stapanire.
Prin gradini, in locul bujorului, buruienile cresteau in voie, alte flori se ofileau si dispareau treptat si trecatorii batrani isi faceau pe ascuns cruce "Doamne, ce o fi asta?", in timp ce trecatorii tineri nici cruce nu stiau sa isi faca, nici cu Dumnezeu sa vorbeasca nu puteau. Erau tineri, se indragosteau si in loc de flori si ciocolata, daruiau iubitelor sapunuri, parfumuri si tigari. In adancul inimii, simteau ca fetelor le plac miresmele florale iar fetele, printre rotocolae de fum, visau la cavalerii din povestile copilariei. Dupa cadouri, urmau alte intalniri, pana cand, cu sau fara certificat de casatorie si cununie, ajungeau sa isi duca copiii, la scoala si la gradinita.
De 1 martie si de 8 martie, dar niciodata de 25 martie, sapunuri, tigari, cafea, rar de tot cate o ciocolata, se inghesuiau in gentile tovaraselor, al caror piept se umplea de martisoarele multe, prinse cu ace de gamalie de bluzele din material de multe ori sintetic. Florile, ghiocei de cele mai multe ori, salvau onoarea familiilor care nu mai stiau sa daruiasca frumos, ci invatasera sa de cadouri pe care tovarasa primitoare era obligata sa le etaleze, nu cumva sa se simta cineva jignit.
Din cand in cand, cativa copii timizi, asteptau sa le vina randul, o sarutau pe invatatoare pe obraz, ii spuneau "sarut mana" si ii ofereau un martisor creat impreuna cu parintii si un buchet de flori, proaspat cules din gradina bunicilor. Pe urma astepat cuminti sa treaca Postul Mare, sa se impartaseasca si pe urma sa se bucure de trecerea primaverii si inceputul verii care aducea Rusaliile, cand daruiau din nou, tovarasei invatatoare, un buchet de bujori, proaspat primit de la bunici.
"Sa cresteti mari si frumosi precum bujorii acestia!", spunea invatatoarea imbratisand copiii "si sa aveti grija de bujori!". Si in gand, in timp ce isi facea cruce cu limba in gura, spunea: "Doamne, iarta-ma ca imi este frica sa le spun copiiilor din banci cat de mult iubesti Tu florile. Si iarta-ma ca le-am spus ca ne tragem din maimute. Si Te rog, ajuta-i sa nu le fie cumva frica, sa isi doreasca copii. Si iti multumesc pentru toti acesti copii minunati, Ce m-as fi facut daca ma repartizau la o alta scoala, unde parintii, in cei sapte ani de acasa nu si-au invatat copiii, ca doar darurile aduc bucurie?!".
Copiii au crescut, vremurile s-au schimbat, parintii au imbatranit, invatatoarea, intr-o zi de vara, pe la amiaza, a plecat dintre ei, lasand in urma amintiri cu miresme de bujor.
Astazi, cei care altadata erau copii, au de dat un examen cu citire, scriere si inscriere la ora. La acea ora, despre care multi dintre ei nu au auzit in copilarie, fie deloc, fie doar acasa si la biserica. Un examen simplu pentru unii dar complicat pentru altii. Depinde ce fel de bunici, parinti si invatatoari au avut la scoala. Depinde de cat de mult acestia L-au iubit pe Dumnezeu, si-au iubit copiii si s-au iubit pe ei insisi.
Pentru ca ne-a fost frica sa nu avem copii care sa semene cu maimutele, neascultand de parintii de acasa si de la biserica atunci cand ne spuneau ca nu este adevarat, omul nu se trage din maimuta, omul a fost creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanrea sa, multi dintre copiii de ieri, nu avem copii astazi si nici timp si nici energie nu mai avem. Si nici tufe de bujori in curtile bunicilor si nici curti pentru ca ne-a placut pentru o vreme sa traim la bloc.
Ce ne facem insa, cand peste ani, vom ajunge sa ne intalnim cu bunicii, care ne vor cere socoteala nu numai pentru tufele de bujor ci si pentru arborele genealogic intrerupt de lene, de frica, de lipsa de credinta, nadejde si dragoste?! Ce ne facem cand ne vor intreba de ce am intrerupt ora de religie timp de atatea generatii, dar mai ales, de ce am renuntat la ea, atunci cand am fost liberi?!
Cum vom trece atunci de examen, daca acum, o simpla intrebare, ne da atata bataie de minte, de suflet si de inima, pentru ca discutiile aprinse si in contradictoriu, ii imbolnavesc pe cei care nu recunosc Adevarul si Calea care ne readuc la Viata. Fiind o singura Viata si un singur Adevar logica ne arata ca doar o singura Cale merita urmata. Alte cai duc fie spre fundaturi, fie spre drumuri ocolitoare, care nu fac decat sa ne rapeasca din energie si din timp, nelasand-ne clipe libere pentru bucurie.
Sufletele si mintile noastre sunt precum bujorii. fragede si delicate. O floare de bujor, trecuta din mana in mana, mangaiata, mirosita si asezata in apa proaspata in vaza, rezista si la bloc cateva zile ba mult mai mult daca cu grija, apa este schimbata zilnic. Dar daca o mana o rupe din tufa spre a o darui cu drag si alte multe maini trag de ea, petalele gingase se desprind, frunzele cad si ele si codita se rupe. Doar gradinarul varsa o lacrima pentru ea si culege de pe jos, petalele proaspete si lovite, avand grija ca in anul urmator sa nu mai invite pe oricine in jurul tufei de bujor sau, fiind om milostiv si daruitor de bucurie, inconjoara bujorul cu un cub de plasa de sarma, asa cum mai vedem prin parcurile publice.
Doamne, ajuta-i pe toti parintii sa treaca examenul cu bine, poate asa ii vom imbuna pe bunicii de la Tine si poate asa, toti bujorii pierduti vor fi regasiti!Amin!
