Menu:

sursa:fotografie
Cu dragoste despre ora de religie
In aceste zile, cand ceasul inca mai ticaie pentru ora de religie, cand in martie sunt sarbatorite Maica Domnului si femeile, fat, prunc, copila, fata, adolescenta, sotie, mama, bunica, matusa, nasa, nepoata, sora, fina, crestina, constiinta ma mustra si ma indeamna sa scriu adevarat si cu dragoste despre aceasta ora mult comentata, mai ales ca luni, doamna profesoara de religie Mioara Grigore, a plecat din aceasta lume vazuta in cea nevazuta dar vie si adevarata, mai vie si mai adevarata decat cea pe care o vedem.
Suntem amandoua colege de generatie, facand parte dintr-o generatie care nu a avut parte sa participe la scoala la ora de religie. Parintii nostri, bunicii nostri, profesorii nostri, au avut insa parte de ea. Si nu numai de ora de religie din scoala ci si de cea din familie si de cea din biserica, pentru ca ce invatau la scoala si in familie, lucrau la Sfanta Liturghie, primind har pe care il tot inmulteau.
Cu har de la Sfanta Liturghie, de la toate Sfintele Slujbe, cu dragostea din familie, cu invatatura de la scoala, tara noastra era inainte de perioada comunista, o bucurie pentru locuitorii si vizitatorii ei. Cei plini de har, ca si ai nostri, o iubeau si o ocroteau. Cei lipsiti de har, nu stiau cum sa o distruga mai repede. Din  pacate si Dumnezeu sa ii ierte, multi dintre ei erau de-ai nostri, uitand, doar Dumnezeu stie de ce, ca El exista.
La inceputul comunismului, inca mai era curat, frumos si bucurie prin tara, pentru ca invatatura crestina era adanc sadita in inima, suflet si minte.
Treptat, pe masura ce elita crestina si intelectuala  disparea, disparea si harul, disparea si bucuria, disparea si frumosul si isi faceau loc, ca aveau unde, inima romanului fiind mare si larga, toate relele din lume, chiar daca noi nu ne dadeam seama.
Am crezut mereu ca sunt un copil cuminte, o eleva cuminte, o adolescenta cuminte, o tanara cuminte, o femeie cuminte. Pana cand, in urma cu 15 ani, am plans de durere, de trosnea scaunul sub mine. Cu capul pe birou, cu noduri dureroase in gat, cu sughituri.si cu dorinta de a scoate din mine otrava adusa de mandrie. O mandrie prosteasca, dobandita in cei doisprezece ani de scoala dinainte de revolutie si in cei patru de dupa revolutie, o mandrie venita peste mine pentru ca nu am ascultat de parinti.
M-au salvat orele de religie din familie, din scoala, din biserica. Profesori de religie la scoala mi-au fost toti profesorii de la catedra si colegii de clasa, incepand cu colega de banca. In urma cu 31 de ani, la sfarsit de martie, cu bentita neagra pe cap, fara sa spun nimanui din clasa ca mi-a murit mama, m-am reintors la scoala. Nu doream compatimire, nu doream mila; eram foarte mandra. Nici profesorii si nici colegii mei nu aveau desavarsita calificarea de profesor de religie si nici eu pe cea de ucenic ascultator, dar eram oameni si unii si altii si au fost alaturi de mine cu discretie si cu dragoste Nu vroiam sa ma vada tata ca sufar, pentru ca si el suferea foarte tare si nu plangeam nici acasa. Inghesuiam in inima, suflet si minte, frustrari, specifice adolescentei si greseli specifice tineretii.
Ora de religie, cu profesor de religie la scoala, m-ar fi ajutat foarte mult la suflet si la minte, la fel cum m-au ajutat si celelate ore si ora de sport la trup, pentru ca fiecare ora din viata noastra isi are rostul ei. Lipsa ei, a inmultit orele in care greseam, a inmultit durerile si dorurile, Pentru ca atunci cand esti tanar, habar nu ai cat gresesti. Si tinerele mandre gresesc insutit. Nu am in aceste zile pe cine sa inscriu la ora de religie. Cel dintai vinovat pentru acest aspect, sunt eu.
Dar ora de religie m-ar fi ajutat. Nu m-a omorat lipsa ei, dovada ca sunt vie si scriu aceste randuri cu constiinta impacata, Dar ora de religie, m-ar fi ajutat, ca la intalnirea cu neamul meu cel adormit, pentru ca la un moment dat voi adormi si eu, sa ii pot privi direct in suflet si pe Hristos direct in Ochi. Fara ora de religie, nu voi stii niciodata ce privire au Ochii Lui Dumnezeu, pentru ca imi va fi rusine sa imi ridic privirea, la fel cum imi este rusine sa ridic privirea din pamant, atunci cand ma impartaseste parintele duhovnic cu Trupul si Sangele Domnului.
Mai sunt cu putin peste 24 de ore pana cand se incheie inscrierea la ora de religie. Nu stiu daca trebuie sa fie copiii inscrisi sau nu. Nu sunt nici teolog, nici profesor, nici mama. Cei care se pricep au tot explicat in aceste zile de ce este de folos ora de religie sau de ce nu este de folos. Cei care recunosc binecuvantarea ascultarii, vor asculta de unii, ceilalti de altii. Fiecare om cu libertatea, stiinta, constiinta si ascultarea lui.
Inchei aceste randuri cu constiinta impacata si in felul acesta, cand peste ani ma voi intalni cu doamna profesoara de religie Mioara Grigore, cel putin, in fata dansei nu imi va fi rusine sa ridic privirea si sa vad asemanarea dintre privirea omului si privirea Lui Dumnezeu.
Si le multumesc si celor care sunt pro si celor care sunt contra orei de religie, pentru ca mi-au oferit ocazia sa ma privesc in acest Post Mare pana in adancul sufletului si sa imi dau seama ca eu nu stiu mare lucru nici despre mine, nici despre altii, nici despre Dumnezeu. Pentru ca nu am invatat la scoala, religie.
Aceasta femeie, pentru ca a invatat la facultate si a predat apoi religia elevilor, cu constiinta impacata, a invins frica de moarte, ceea ce dovedeste ca ora de religie in scoala, este totusi buna la ceva. La viata.
Cum arata Mioara pe ultimul drum? Nu stiu, dar am citit doua marturisiri ale celor care au vazut-o inainte de inmormantare: Impacata! Dupa sase ani de cancer. Dupa ce, la inceputul bolii, cand avea 44 de ani, medicii nu prea ii acordau mari sanse de viata. Ne doare o masea o zi si suntem distrusi, dar sa traiesti cu cancer sase ani si sa adormi impacat, oare nu doare tare? Si sa stii ca lasi in urma un sot si cinci copii, oare nu doare tare de tot? Si cu toate acestea, ce a invatat si a predat la scoala, vorbind si despre Vietile Sfintilor, doamna Mioara Grigore, profesor de religie, a trait pe viu si a ramas impacata pe vecie cu Dumnezeu, pentru ca a crezut in Dumnezeu. Pe noi, ne framanta o simpla ora de religie. Pe dansa a salvat-o de la frica de moarte si de la grija zilei de azi si de maine pentru familia sa, pentru ca Dumnezeu are grija de toate ingrijirile noastre.
Am mai vazut aceasta impacare de cateva ori in viata, la cei adormiti. Aveau in comun rugaciunea si ora de religie din copilarie, din familie, biserica si scoala. Aveau trei puncte de sprijin pe care isi consolidau cunostintele despre Dumnezeu. Aveau, nu un punct de vedere, nu o linie de dat peste degete, aveau un intreg plan de referinta.
Dumnezeu sa te odihneasca, draga Mioara. Cu Sfintii!  Si sa te rogi si pentru noi, sa nu ne mai fie frica sa fim vii!
sursa fotografie