Parohia Sfantul Ilie Grant

Fraţilor, în orice ar cuteza cineva – întru neînţelepţie zic – cutez şi eu! Sunt ei evrei? Evreu sunt şi eu. Sunt ei israeliţi? Israelit sunt şi eu. Sunt ei sămânţa lui Avraam? Sunt şi eu. Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneşte spun: Eu sunt mai mult decât ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării; în călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la neamuri, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi; în osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine. Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile. Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard? Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele! Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi Ia vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Şi, pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta, de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine, şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

În vremea aceea, venind în părţile Cezareii lui Filip, a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicând: cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns Lui: unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii Ilie, iar alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Atunci Iisus le-a zis: dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Şi răspunzând Simon Petru, a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu. Iar Iisus răspunzând, i-a zis: fericit eşti tu Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, cel din ceruri. Şi Eu îţi spun ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi-ţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri; şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri.

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară din mărturisirea şi chemarea Domnului. De vreme ce pe unul l-a fericit, şi la chemat piatră, asupra căruia zice că a întărit biserica adică asupra mărturisirii lui; iar pentru celălalt adică pentru Pavel a zis, că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei celui întâi chemat, trăgându-se dintr-un oraş prost şi de jos, adică din Betsaida, fecior lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului lrcan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, de-şi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Deci murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul fratele lui Varnava Apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la iezerul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru, unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după dânsul. După aceea, propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Neron, a fost răstignit de dânsul cu capul în jos, precum el însuşi a poftit, şi şi-a primit fericitul sfârşit. Deci era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele nalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba, şi a muta răspunsurile şi judecăţile cele mai dinainte. Iar Sfântul Pavel, şi el era cu neamul evreu, din neamul lui Veniamin, cu eresul fariseu, fiind învăţat de Gamaliil, şi instruit desăvârşit în legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul Mucenic Ştefan. Deci, cunoscându-se de Dumnezeu într-amiază-zi, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc, şi acela învăţându-l, l-a botezat, şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi spun că din tăierea aceia a curs sânge şi lapte. Şi măcar că s-a săvârşit mai pe urma lui Petru fericitul Pavel, însă moaştele lor tot la un loc s-au pus. Deci, era şi fericitul Apostol Pavel pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiasca putere trăgea, pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii Apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul Dar. Şi se face prăznuirea lor în biserica sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserica cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru,
miluieşte-ne pe noi, acum şi pururea şi
în vecii vecilor,
Amin
.