Parohia Sfantul Ilie Grant

În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ștefan, au trecut până în Fenicia și în Cipru, și în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor. Și erau unii dintre ei, bărbați ciprieni și cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau și către elini, binevestind pe Domnul Iisus. Și mâna Domnului era cu ei și era mare numărul celor care au crezut și s-au întors la Domnul. Și vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, și au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Acesta, sosind și văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și îndemna pe toți să rămână în Domnul, cu inimă statornică, de vreme ce era bărbat bun și plin de Duh Sfânt și de credință. Și s-a adăugat Domnului mulțime multă. Și a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul și, aflându-l, l-a adus la Antiohia. Și au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică și învățând mult popor. Și în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creștini. În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, proroci. Și, sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraților care locuiau în Iudeea; ceea ce au și făcut, trimițând preoților prin mâna lui Barnaba și a lui Saul.

În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care ești iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și au băut din ea el însuși și fiii lui și turmele lui? Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești Proroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbești cu ea? Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Și au ieșit din cetate și veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș. Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viață veșnică, pentru ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

Pentru că în această zi Hristos S-a mărturisit că este Mesia. Şi pentru aceasta mi se pare că s-a pus în săptămâna înjumătăţirii celor cincizeci de zile. Mai ales că în Duminica cea mai-nainte de aceasta a făcut minune la scăldătoare. Iar în această zi venind la puţul pe care însuşi Iacov l-a săpat şi l-a dăruit lui Iosif fiului său. Venit-a adică lângă Sihar Domnul, fiind ostenit de cale şi a şezut aici la puţ, în ceasul al şaselea din zi. Iar o femeie din cetate, a venit să scoată apă, pe când Ucenicii se duseseră să cumpere bucate. Iisus văzând-o a cerut să-i dea apă; iar ea îi pune înainte, că nu se ating evreii de samarineni. Domnul însă o învaţă aducând la mijloc apa cea vie, pe care a arătat-o neîmpuţinată şi curăţitoare de păcate. Căci, Duhul se aseamănă mai totdeauna cu apa şi cu focul. Iar femeia întâmpinând că nu are El apă ca aceea, pentru că vadră de scos nu a adus şi puţul este adânc, aduce cuvântul la strămoşul Iacov, care însuşi a săpat puţul şi a băut din el şi oile lui, arătând prin aceasta prisosinţa izvorului şi cum că era de bună treabă şi rece. Hristos nu S-a arătat pe Sine mai mare decât Iacov, ca să nu spăimânteze pe femeie; ci iarăşi pentru apă a grăit zicând : că cel ce va bea din apa cea vie, nu va înseta niciodată. Şi femeia a cerut acea apă; iar El a zis, să-şi cheme pe bărbatul său, gândind la descoperirea unor lucruri ascunse. Iar ea s-a lepădat că nu are bărbat. Însă Cel ce ştie toate a zis : Bine ziseşi că nu ai, că cinci ai avut şi pe care ai acum al șaselea, (arătând că trăieşte cu acesta nelegiuit), nu-ţi este bărbat. Şi a răspuns femeia numindu-l prooroc. După aceea l-a întrebat şi de muntele unde se cade să se închine : În Garizim sau în Ierusalim ? Pentru că socoteau Samarinenii că Dumnezeu nu este pretutindenea desăvârşit; ci cum că numai acolo petrece Dumnezeu unde se închinau ei, adică în muntele Garizim, pentru că acolo s-a dat binecuvântarea de la Dumnezeu, sau pentru că acolo Avraam a zidit întâi lui Dumnezeu jertfelnic. Şi iarăşi precum Iudeii ziceau că, numai în Ierusalim se cade a se închina lui Dumnezeu, pentru aceea şi de pretutindenea la praznic se adunau acolo. Hristos a arătat că mântuirea lumii este din iudei, însă a adăugat că Dumnezeu este netrupesc şi cei ce s-au învrednicit a se închina Lui, nu se vor mai închina cu jertfe, ci cu duhul şi cu adevărul. Atunci a zis femeia : Auzim din Scripturi că va să vină Mesia, Care este Hristos. Iar Iisus a zis : Eu sunt. Ştiau Samarinenii de Mesia din cărţile lui Moise şi mai ales din aceasta : Că prooroc va ridica vouă Domnul Dumnezeu şi din altele multe. Iar sfârşindu-se vorba, au venit şi Ucenicii şi s-au mirat de o smerenie ca aceea, cum grăia cu o femeie, însă L-au rugat pe El să mănânce; iar El le-a grăit lor de hrana cea veşnică a mântuirii omeneşti şi cum că li se cade lor să secere ostenelile proorocilor. Apoi mergând femeia în cetate şi spunând cele ce se făcuseră pentru dânsa, toţi ridicându-se au venit la Hristos şi au crezut, zicând : Că nu şi-ar fi vădit femeia păcatul, de n-ar fi cunoscut vreun lucru mare. Şi rugându-se, L-a făcut de a petrecut la ei două zile. Şi fiind acolo, a făcut mai multe minuni, care pentru mulţime nu s-au scris în Evanghelie. Şi aceasta este samarineanca, pe care o a numit Hristos mai în urmă Fotini. Care şi cu cununa muceniciei s-a încununat în zilele Chesarului Neron, împreună cu şapte fii ai săi, după multă muncă şi strujire şi după tăierea sânilor şi după sfărâmarea mâinilor, i-a băgat trestii subţiri pe sub unghii şi o a adăpat cu plumb şi a suferit patimi şi munci fără de număr. Să se ştie că usnele puţului aceluia le-a adus de acolo cu cinste împăratul Iustinian şi în Biserica Sfânta Sofia le-a pus. Încă şi piatra pe care a şezut Hristos când a vorbit cu Samarineanca. Şi până acum stau amândouă în pridvor către răsărit despre partea stângă, pe unde se intră în Biserică.

Pentru rugăciunile muceniţei Tale Fotini,
Hristoase Dumnezeule,
miluieşte-ne
pe noi,
Amin
.