Parohia Sfantul Ilie Grant

În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putință, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. Și, trimițând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoții Bisericii. Și când ei au venit la el, le-a zis: Luați aminte de voi înșivă și de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său. Căci eu știu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruța turma. Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind învățături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat, noaptea și ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Și acum vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfințiți. Argint, aur, sau haină n-am poftit de la nimeni; voi înșivă știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. Și, după ce a spus acestea, plecându-și genunchii, s-a rugat împreună cu ei toți.

În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.

Pricina adunării lor fu următoarea : Domnul nostru Iisus Hristos îmbrăcându-Se în trup, a plinit toată rânduiala cea pentru noi, precum nu se poate spune şi iarăşi S-a înălţat la scaunul Tatălui. Vrea dar Sfinţii să arate că cu adevărat Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om. Şi om desăvârşit S-a înălţat Dumnezeu, şi a şezut dea-dreapta slavei întru cele înalte. Soborul acesta al Sfinţilor Părinţi aşa l-a propovăduit pe El şi L-a mărturisit că este de o Fiinţă cu Tatăl şi într-o cinste. Pentru acest cuvânt după slăvita înălţare, s-a pus acest praznic de acum, arătând adunarea atâtor părinţi, pe Acesta Dumnezeu adevărat înălţat în trup şi mărturisindu-L om desăvârşit. Soborul acesta a fost pe vremea marelui împărat Constantin, în anul al douăzecilea al împărăţiei lui. Căci încetând prigonirile, acesta a stăpânit întâi în Roma. După aceea zidind şi cetatea cea cu totul mărită, numită cu numele său, în anul de la facerea lumii cinci mii opt sute treizeci şi opt, a început a se gândi şi asupra învăţăturii lui Arie. Acest Arie era din Libia şi a venit în Alexandria şi s-a hirotonit diacon de către Petru Mucenicul şi Arhiepiscopul Alexandriei. Iar pentru că începuse a grăi hulă asupra Fiului lui Dumnezeu, zicând că este făptură şi că ar fi fost o vreme când să nu fi fost El; că ar fi departe de dumnezeiasca vrednicie şi că cu rea înţelegere S-ar numi Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu; asemănându-Se lui Sabelie rău credinciosului, care credea Dumnezeirea într-o Faţă şi într-un Ipostas, Care câte odată se numeşte Tată, câte odată Fiu şi altădată Duh Sfânt. Acestea hulind Arie, marele Petru l-a oprit de preoţie, văzând pe Hristos ca un prunc pe Sfântul Jertfelnic îmbrăcat în haină ruptă, Carele a şi zis, că Arie o a rupt. Iar Ahilla, care luase după Petru Patriarhia Cetăţii Alexandriei, iarăşi a dezlegat pe Arie, pentru făgăduinţa lui şi încă l-a hirotonit şi preot şi l-a pus dascăl în Alexandria; iar după ce s-a sfârşit Ahilla, s-a pus patriarh Alexandru, care aflând pe Arie, asemenea lucruri încă şi mai rele hulind, l-a lepădat din Biserică, caterisindu-l în Sobor. După Teodoric, el credea că Hristos ar avea fire schimbată. Şi întâi acesta a bârfit, că ar fi luat Domnul trup neînţelegător şi neînsufleţit. Acest Arie pe mulţi i-a adus la acea rea credinţă a sa şi a scris şi a tras pe mulţi la sine. Pe Evsevie al Nicomidiei, pe Paulin de la Tir, pe Evsevie al Chesariei şi pe alţii. Şi s-a încercat şi asupra lui Alexandru; dar Alexandru a trimis pretutindenea în toată lumea descriind hulele şi învăţătura sa eretică şi pe mulţi i-a ridicat spre răzbunare. Şi aşa Biserica fiind tulburată şi mulţi voind să primească cele creştineşti, iar alţii îndărătnicindu-se pentru întrebările învăţăturii, Marele Constantin a adunat Părinţi de pretutindenea, din toată lumea, cu căruţe şi cu carete în Niceea şi a venit şi însuşi acolo. Şi după ce au şezut toţi Părinţii, a şezut şi el, nu pe scaunul împărătesc, ci pe un scaun mai jos. Şi grăindu-se cele ce au fost asupra lui Arie, l-au dat pe acela anatemei şi pe toţi cei înţeleşi cu dânsul. Şi pe Cuvântul lui Dumnezeu au mărturisit Sfinţii Părinţi, că este de o Fiinţă şi într-o cinste şi împreună fără de început cu Tatăl. Şi au alcătuit aceştia şi sfântul Simbol al Credinţei până la articolul : Şi întru Duhul Sfânt, Domnul. Care după aceea l-a plinit Soborul al doilea. A întărit încă Soborul întâi şi praznicul Paştilor, când şi cum se cade nouă a-l face; nu odată cu iudeii, precum era obiceiul mai înainte. A aşezat şi douăzeci de Canoane pentru îndreptarea Bisericii. Şi Sfântul Simbol acesta al Credinţei mai pe urmă de toate, marele şi întocmai cu Apostolii Constantin l-a întărit cu slove roşii. Cei mai aleşi dintre toţi cei trei sute şi optsprezece Părinţi au fost aceştia : Silvestru Arhiereul Romei, Mitrofan al Constantinopolului, Alexandru de la Alexandria cu marele Atanasie, care era atunci arhidiacon şi Eustatie Antiochianul şi Macarie Ierusalimneanul, Osie Episcopul de la Cordova, Pafnutie Mărturisitorul şi izvorâtorul de mir Nicolae şi Spiridon al Trimitundei, care convingând acolo pe un filozof l-a botezat, arătându-i lui Treimea, făcând minune cu cărămida. Iar în vremea Soborului adormind întru Dumnezeu doi Părinţi Arhierei, Marele Constantin a pus în coşciugurile lor, aşezământul de lege al Sfântului Sobor şi tare au pecetluit, dar l-au aflat şi de dânşii pecetluit şi iscălit cu cuvinte dumnezeieşti negrăite. Săvârşindu-se Soborul şi încă săvârşindu-se şi Cetatea de zid, a chemat marele Constantin pe acei sfinţi bărbaţi, care şi înconjurând toată cetatea şi rugându-se pentru dânsa din-destul, o a aşezat să fie cetate împărătească şi o a închinat Maicii Cuvântului lui Dumnezeu, după porunca împăratului. Şi aşa sfinţii fiecare s-au întors la casa sa. Iar după ce a adormit întru Dumnezeu, Marele Constantin, luând Constantie fiul său, sceptrul împărăţiei, atunci Arie a venit la împăratul, făgăduind, că va lăsa toate şi se va uni cu Biserica lui Dumnezeu. Şi scriind hulele sale, le-a spânzurat la grumaz, ca şi cum s-ar supune Soborului lovind cu mâna acolo unde erau acelea, zicea : Acestora mă plec. Şi aşa împăratul a poruncit Patriarhului Constantinopolului să primească pe Arie în Sobor. Şi era atunci după Mitrofan, Alexandru, care ştiind năravul cel rău al omului aceluia, nu-l credea şi se ruga lui Dumnezeu să-i arate lui de se va uni Arie cu Biserica, după voia lui. Şi de vreme ce venise şi ceasul întru care să slujească el Liturghie, mai fierbinte s-a făcut întru rugăciune Alexandru. Iar Arie venind la Biserică, aproape de turnul târgului rupându-i-se maţele, a intrat într-o ieşitoare de ale târgului şi acolo a crăpat şi şi-a lepădat toate măruntaiele pe şezut, pătimind crăparea Iudei, pentru asemenea vindere a Cuvântului. Şi de vreme ce a rupt pe Fiul lui Dumnezeu din Fiinţa Tatălui şi el însuşi s-a rupt şi l-a aflat mort; şi aşa Biserica lui Dumnezeu s-a izbăvit de pieirea ce îi venea de la acela.

Pentru rugăciunile Sfinţilor trei sute şi optsprezece
Părinţi purtători de Dumnezeu,
Hristoase Dumnezeul nostru,
miluieşte-ne pe noi,
acum şi pururea
şi în vecii
vecilor
Amin